Documentaţie istorică cu privire la Halele Centrale şi zona înconjurătoare din Municipiul Ploieşti

Documentaţie istorică cu privire la Halele Centrale şi zona înconjurătoare din Municipiul Ploieşti

 Drd. Ist. Irina Paveleţ

 Perioada de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX a fost pentru Ploieşti una de transformări radicale benefice pentru imaginea generală a urbei. S-a construit şi amenajat Bulevardul Independenţei, artera principală care a legat centrul oraşului de gară şi ulterior, a fost regândită zona centrală a oraşului, zona comercială, în conformitate cu planul de sistematizare al cărui autori au fost arhitecţii Toma T. Socolescu, I. Davidescu şi S. Vasilescu. Acest plan a fost aprobat de Consiliul Tehnic Superior, în anul 1935 (M. Sevastos, 2002, p. 616).

Funcţiunea zonei centrale. Situaţia existentă înainte de 1912.

Din punct de vedere al funcţiunii teritoriului, terenul pe care s-au construit Halele Centrale a avut din vechime rolul de zonă destinată comerţului.

Pe planul oraşului din 1882, redactat de C. A. Crapelianu, şi în planul Urbei Ploieşti, nomenclatura, alcătuit de T. N. Socolescu, în zona delimitată de Calea Câmpinii cu Biserica Sf. Ioan şi Calea Oilor se afla zona comercială o oraşului, cu pieţe de aprovizionare, prăvălii şi hanuri - Piaţa Legumelor, strada Lipscani cu prăvăliile negustorilor.

În planul oraşului Ploieşti din 1902-1904, zona respectivă şi-a păstrat funcţiunea sa comercială. Piaţa mare a oraşului ocupa o suprafaţă întinsă situată între Calea Câmpinii, strada Piaţa Mare şi strada Griviţa. La capătul străzii Piaţa Mare se afla şi Oborul de vite. De-a lungul străzilor care delimitau această zonă se aflau clădiri cu destinaţii multiple, case de locuit la etaj şi prăvălie sau han la parter. Hanul Pitiş, din fostul obor de vite mutat ulterior în bariera Bucov, era locuinţă şi han a lui Hagi Niţă Pitiş, care avea câteva prăvălii pe strada Lipscani. Clădirea a fost ridicată după planurile arh. N. G. Socolescu, la 1857 (M. Sevastos, 2002, p. 182-183). Hanul Părpăială, construit la 1879, în faţa Oborului, era proprietatea oraşului, la 1935 exista încă pe colţ cu Calea Oilor (M. Sevastos, 2002, p. 183). Tot pe Calea Oilor se afla şi Hanul Manu (M. Sevastos, 2002, p. 183). În zonă se găseau şi prăvălii, după cum este şi cea care s-a mai păstrat până în prezent pe strada G. Coşbuc, fosta stradă Negustori, Casa negustorului Ilie Lumânărarul cu prăvălie la parter (M. Sevastos, 2002, p. 170) „Colţ cu Oborul de vite, era un şir de prăvălii vechi şi joase, acoperite cu olane, servind de racherie, cofetărie, cismărie, croitorie, bărbierie, măcelărie, proprietarea silvinenilor Nedelcovic, prăvălii care au fost dărâmate construindu-se actuala clădire cu etaj după planurile constructorului Leon Nijancovski” (M. Sevastos, 2002, p. 172).

Zona comercială era intens circulată. De altfel o descriere a ei ne-a lăsat chiar arhitectul T. T. Socolescu, care a locuit un timp în casa bunicului situată în faţa Oborului de vite, pe terenul pe care s-au construit Halele oraşului (DJAN PH, fond Primăria Ploieşti, plan situaţie cu amplasarea Halelor). „Am copilărit în vechiul obor. Casa părintească, construită de bunicul meu N. G. Socolescu şi care fusese adaosă şi restaurată de tatăl meu, avea la etaj locuinţa noastră, iar la parter două prăvălii: o cârciumă şi o orzărie, ţinute de acelaşi vrednic negustor N. Dumitrescu-Cereale. Curtea cu un grajd în fund servea de han. În faţa casei era oborul de vite şi Lunea, în zi de târg, era mare mişcare şi multă aglomeraţie pe aceste locuri. Veneau şi ruşi (lipoveni) voinici, unii cu mari bărbi roşii, jugănari, în căruţe vopsite cu culori vii, trase de cai frumoşi şi încărcate cu diferite obiecte de lemn colorate. Mai târziu această casă puţin transformată a funcţionat ca local de şcoală primară no. 3 de fete” „ (...) în stânga halelor era oborul de vite, împrejmuit cu o bară de fier prinsă de stâlpi de lemn, unde era o mare animaţie Lunea în zi de târg” DJAN PH, fond Primăria Ploieşti, plan situaţie cu amplasarea Halelor (M. Sevastos, 2002, p. 181).

Proiectul de construire a Halelor Centrale (1929-1935)

În anul 1912, edilii oraşului Ploieşti şi-au pus problema construirii unor hale acoperite care să înlocuiască vechea piaţă, acesta ne mai fiind satisfăcătoare din cauza circulaţiei complicate într-un spaţiu central, dar mai ales din cauza lipsei de igienă într-un spaţiu vital de aprovizionare pentru locuitorii oraşului. În piaţa veche se aflau foarte multe magherniţe sau construcţii de forme diferite, aşezate la întâmplare. Locul, interesant prin pitoresc, era lipsit de confort şi igienă. Piaţa nu avea nici o rigolă de scurgere, astfel încât toată apa rezultată din spălarea zarzavaturilor rămânea pe loc în bălţi murdare. De asemenea, lipsa unor WC-uri publice făcea ca spaţiile din spatele dughenelor să fie folosite în acest scop. Acelaşi loc servea însă şi la depozitarea zarzavatului. "E greu de închipuit murdăria stagnată,  alcătuită de tot felul de dejecţiuni în mijlocul cărora se depozitau şi se vindeau ploieştenilor, zarzavatul, pâinea, untul, brânza, smântâna şi carnea. Maldărele de zarzavat nu se puteau distinge dintre mormanele de gunoi" (M. Sevastos, 2002, p. 583). Zarzavagii, ţărani, măcelari, pescari şi alţi comercianţi îşi ţineau produsele în spaţii improprii.

Un prim contract a fost semnat între Primărie şi arh. Toma T. Socolescu în anul 1912 (DJAN PH, fond Primăria Ploieşti, dos. 52/1912), dar proiectul a fost întrerupt de declanşarea primului război mondial. În anul 1929, Primăria oraşului a reluat proiectul şi a semnat un nou contract cu acelaşi arhitect.

Amplasarea viitoarelor hale. prevederi privind extinderi ulterioare

O hală relativ centrală era de cea mai mare şi urgentă  necesitate, ea urmând să deservească, în condiţii igienice, economice centrul oraşului, cel mai bine populat şi cel mai mare consumator. În alegerea locului viitoarelor Hale, arhitectul, familiarizat cu nevoile oraşului, cunoscând şi punctele de vedere ale autorităţii locale, a diferitelor comisii care studiau problema amplasării viitoarei construcţii, a considerat că era nevoie de un spaţiu întins ca “cel din faţa actualelor pescării, în fostul obor, cuprinzând şi clădirea pescăriilor".

Terenul era regulat ca formă, retras, lăsând oborul liber pentru activităţile comerciale. Halele urmau să  angajeze în jurul lor agitaţie astfel că pe cele două  laturi au fost proiectate două străzi largi şi pe celelalte, două pieţe. Transportul de la abatorul din bariera Bucov către hale urma să se facă pe străzi dosnice, laterale astfel încât centrul să rămână ferit de mizerie (DJAN PH, fond Primăria Ploieşti).

Prin exproprierea celor două străzi laterale (str. Griviţa şi str. Piaţa Mare) urma să se degajeze complet viitoarele halele creându-se posibilitatea construirii unui târg înconjurat cu prăvălii la parter, care urma să servească en gross–iştilor de legume, micilor agricultori şi negustorilor ambulanţi. Locul cuprins între "liniile de garaj şi strada Ulieru va trebui de asemenea expropriat pentru nevoile acestei pieţe, pentru târgul moşilor şi pentru cel de toamnă” (DJAN PH, fond Primăria Ploieşti, memoriul arhitectului T. T. Socolescu).

Memoriul întocmit de arhitectul T. T. Socolescu cuprindea şi un studiu urbanistic privind amenajarea zonei din vecinătatea halei centrale, ţinând seama de zilele în care halele se aglomerau, cu ocazia unor evenimente deosebite. Astfel, când agricultorii veneau pentru o zi de târg, pentru desfăşurarea acestui eveniment se prevedea existenţa unei pieţe exterioare neacoperite. Pentru asemenea zile se prevedea folosirea spaţiilor lăsate pentru extinderi exterioare viitoare.

Referitor la mărimea viitoarei hale, el arăta că aceasta depindea de numărul de comercianţi şi de afluenţa publicului. În stabilirea mărimii pieţii a luat în considerare numărul de locuitori pe care se estima că îl va avea Ploieştiul peste 20, 25 de ani. Atunci, Ploieştiul avea o populaţie de aproximativ 80.000 locuitori (M. Sevastos, 1937, p. 618). Un lucru de primă importanţă era acela de a prevedea posibilităţi suficiente pentru extinderi ulterioare, în caz de nevoie.

Halele centrale. organizare

Arhitectul a susţinut necesitatea construirii unor hale acoperite pentru îngrijirea sănătăţii publice, pentru o aprovizionare normală şi regulată a locuitorilor (DJAN PH, fond Primăria Ploieşti).

Centralizarea ar fi permis un control uşor şi complet al calităţii alimentelor puse în vânzare; s-ar fi micşorat costul alimentelor prin concentrarea mijloacelor de transport şi vânzare şi prin înfiinţarea unei burse regulate, bine supravegheate; s-ar fi suprimat transporturile inutile între engross-işti şi delail-işti şi comeţul neigienic al negustorilor ambulanţi de zarzavaturi.

Hala principală urma să fie comodă atât pentru vânzători cât şi pentru cumpărători, cu standuri spaţioase, bine delimitate şi uşor accesibile; expunerea mărfii urma să  fie uşoară şi avantajoasă. Locul rezervat publicului trebuia să fie larg pentru a permite circulaţia fără înghesuială, uşile, culoarele erau prevăzute să fie numeroase şi largi.

Se prevedea ca cea mai mare parte a halei să fie destinată vânzării legumelor şi fructelor rezervându-se pentru celelalte produse extremităţile sau galeriile halei. Pentru peşte se prevedea o hală specială. Se prevedea existenţa unor standuri pentru vânzarea de păsări vii, tăiate, flori, băcănie şi menaj. În vecinătate urmau să fie amenajate hangare, garaje pentru camioane şi căruţe; erau prevăzute rampe permiţând trecerea acestora la subsol. Subsolul se prevedea a fi un antrepozit pentru negustorii din hală  dar şi pentru alte scopuri dacă era loc suficient. Aceste antrepozite urmau să fie despărţite în compartimente prin şipci şi sârmă împletită; ele, în mod normal, nu trebuiau să fie răcite, dar trebuiau să fie foarte bine aerisite. Din hala principală spre subsol accesul urma să se facă pe scări sau cu ascensoare. Se prevedea amenajarea unor birouri (director, administraţie), birouri pentru negustori şi importatori, unul pentru analize alimentare, în apropiere locul pentru personalul inferior de supraveghere, comisariat, birouri pentru perceptori, oficiu poştal, cântare pentru mărfuri şi mari pentru camioane, căruţe, birou de bancă, anexă – cantină pentru public, vânzători, telefon; iluminatul artificial urma să se ia în calcul; în privinţa încălzirii se prevedea încălzirea directă, dar şi aparate pentru pentru circulaţia forţată a aerului; în privinţa asigurării curăţeniei erau prevăzute puţuri pentru evacuarea rămăşiţelor; erau prevăzute de asemenea un ceas, precum şi mobilier specific spaţiilor din hale. Exista necesitatea instalării unui frigorifer pentru conservarea alimentelor pentru a se asigura igiena necesară. Se dorea ca instalaţia frigorifică să fie una modernă funcţionând pe baza compresării amoniacului. De asemenea era necesară înfiinţarea unei fabrici de ghiaţă.

În ceea ce priveşte stilul arhitectural al unei astfel de construcţii, T. T. Socolescu arăta în memoriul său că pieţele acoperite sunt construcţii mari care se pretau la impozante efecte de arhitectură. Clădiriile din jurul pieţii acoperite trebuiau să permită iluminarea eficientă a halei centrale. El arăta că nu exista o arhitectură caracteristică şi că arhitectura unei astfel de construcţii trebuia să se adapteze arhitecturii locale, climei şi scopului ei. Arhitectul avea câteva principii şi anume că materialele nu trebuiau să fie de lux, epocii respective convenindu-i cărămida şi betonul armat.

Arhitectul a descris câteva astfel de construcţii pe care le-a vizitat în străinătate, precum pieţele de en gross sau en detail din oraşele Stuttgart, Frankfurt, Lipsca, Karlsbad, München, Dieppe, Reims şi Milano (DJAN PH, fond Primăria Ploieşti, dos. 129/1929).

Sistemul de construcţie utilizat urma să  fie betonul simplu şi armat, netencuit în hale şi subsoluri, după  modelul halelor din alte ţări, iar pentru faţade zidărie de cărămidă aparentă şi piatră artificială.

Turnul, prevăzut iniţial să se construiască pe partea stângă, trebuia să rupă simetria construcţiei.

Hala propriu-zisă. Spaţii şi funcţiuni prevăzute

“Dimensiunea locului şi nevoile tehnice ale unei bune iluminări în hale m-au condus la forma pătrată a halei principale pentru carne şi zarzavaturi pe care am găsit logic şi necesar s-o acopăr cu o cupolă octogonală luminată pe cele 8 laturi şi pe sus, ceea ce mi-a înlesnit să acopăr o mare suprafaţă fără mulţi stâlpi, creând astfel un mare volum de aer ventilat şi luminat”.

Etajul, care urma să găzduiască  galerii spaţioase, bine deservite cu patru scări largi şi patru ascensoare, dubla suprafaţa şi numărul prăvăliilor creând şi două lăptării cu terase pentru vară. Subsolul, mare, la el se ajungea printr-o rampă  spaţioasă, de descărcare directă, cu scări şi ascensoare, luminată  şi ventilată direct prin curţile englezeşti înconjurătoare. Tot la subsol erau prevăzute mari depozite frigorifice şi obişnuite pentru tot felul de alimente pe specialităţi, cu hală de maşini, fabrică şi depozit de gheaţă, două cabine pentru evacuarea gunoaielor, calorifere şi ventilator mecanic, pivniţe şi dependinţe la prăvăliile exterioare care înconjoară clădirea la parter, WC public, duşuri pentru oamenii de serviciu etc. În exterior, la parter lângă prăvălii, „am prevăzut birouri pentru perceptorii pieţii, un restaurant cu grădină în faţă”. La etaj, arhitectul prevedea un restaurant de lux cu terasă deservit de două scări şi ascensoare de persoane şi consumatori. Tot la etaj au fost prevăzute birourile directorului Halelor, veterinar, laborator, un oficiu poştal şi apartamente pentru funcţionarii Halei. Era proiectată o hală specială pentru peştele proaspăt, cu bazine pentru peştele viu, cu mari depozite la subsol pentru peştele sărat şi cu o galerie la etaj deservită cu două scări şi două ascensoare. Curţi englezeşti şi prăvălii trebuiau să înconjoare ca şi la Hala principală, şi erau prevăzute pentru comisariat, o ospătărie pentru copii săraci şi funcţionarii inferiori, două apartamente pentru funcţionari. Între aceste două hale spaţiul (10 m lăţime şi 68 m lungime) care forma rampa de coborâre la subsol a fost proiectat să fie acoperit la etaj cu o hală destul de spaţioasă şi bine luminată deservită cu patru scări directe de afară pentru desfăşurarea unor produse ţărăneşti. „Costul acestei hale, arată arhitectul, era minim fiind aşezat între celelalte şi servindu-se de zidurile lor, acoperită având rampă la subsol”. Arhitectul a prevăzut o bursă pentru reglementarea preţurilor la zarzavaturi. Fiind o clădire utilitară, cu multe specialităţi, cu negustori care cereau să aibă o bună şi egală  expunere a mărfii lor arhitectul a împărţit standurile în hala propriu-zisă pe specialităţi: de jur împrejur, pe cele patru laturi interioare erau prevăzute în standuri mari măcelăriile, special construite cu pereţii îmbrăcaţi în faianţă, cu mobilierul necesar. În mijloc, a împărţit în patru grupe pătrate despărţite prin drumuri largi care puteau fi circulate de căruţe şi camionete; fiecare grup era tăiat în cruce pe diagonală cu alte degajamente, având în centrul fiecărui grup câte o fântână cu patru guri de apă. Aceste grupe urmau să fie folosite de negustorii de zarzavaturi şi fructe. Pe galeriile de la etaj standurile urmau să  fie utilizate pentru brânzeturi, ouă, mezeluri; tot acolo erau proiectate cele două lăptării şi ceainării, articole de băcănie, făină, mălai, flori (acestea pe marginea exterioară a galeriilor). Hala de peşte era prevăzută să  fie împărţită în standuri mai mari cu chiuvete pentru apă  la fiecare stand în parte precum şi bazine pentru peşte viu. Urma să se acorde o atenţie deosebită ventilării directe şi mecanice mai mult ca pentru hala mare.

Suprafaţa prevăzută pentru viitoarea construcţie

Suprafaţa ocupată de viitoarea construcţie urma să fie de 6444 mp:

  1. Hala generală cu grosimi de ziduri - 2642 mp
  2. Hala de peşte cu grosimi de ziduri - 978 mp
  3. Rampa acoperită cu hala ţărănească deasupra - 620 mp
  4. Aripa stânga cu turnul ceasului şi restaurante, parter şi patru etaje - 190 mp
  5. Perceptorii pieţii şi dependinţele restaurantelor, scări - 105 mp
  6. Aripa dreaptă la parter prăvălii şi trei etaje - 154 mp
  7. Prăvăliile din faţada principală cu birouri şi poşta la etaj şi terasa restaurantului - 336 mp
  8. Prăvăliile şi comisariatul din fund la hala de peşte (parter şi etaj) ambele corpuri - 212 mp
  9. Prăvălii numai la parter şi cu pivniţe împrejurul halelor - 720 mp
  10. Bursa zarzavaturilor şi fructelor parter - 111 mp
  11. Ospătăria pentru copii săraci - 120 mp
  12. Intrări în hale - 126 mp
  13. Curţile englezeşti (spaţii goale între hale şi clădirile înconjurătoare) - 370 mp

Estimarea costului complexului

Costul complexului, clădiri şi instalaţii, era estimat la 59.000.000 lei (dacă se scoteau câteva articole de lux prevăzute pentru restaurante costul scădea la 57.000.000 lei).

Nevoile concrete ale pieţii locale

Serviciul Primăriei a calculat numărul de prăvălii, pe specialităţi, care urmau să fie adăpostite în viitoarea construcţie a Halelor. Astfel, erau măcelarii cu 47 prăvălii, zarzavagii detail-işti cu 104 prăvălii, brânzarii cu 12 prăvălii, fructarii cu 10 prăvălii, articole băcănie cuprinse în 23 prăvălii, olarii cu 7 prăvălii, fructari engros-işti cu 7 prăvălii, zarzavagii engros-işti cu 26 prăvălii şi pescarii 14 prăvălii. Totalul acestora era de 250 de prăvălii.

Dezbateri asupra proiectului. Aprobarea proiectului.

Proiectul odată întocmit urma să  fie aprobat, la Bucureşti, de către Consiliul Tehnic Superior din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor. Proiectul a intrat în discuţie la Bucureşti încă din luna noiembrie 1929 când i se aduceau primele observaţii. Aceste recomandări, făcute de către specialiştii din comisie, vor aduce unele modificări proiectului propus. Autorului i se făceau observaţii legate de lipsa unui studiu urbanistic elaborat cu privire la amplasarea halelor. Se propunea astfel ca târgul moşilor care se ţinea anual şi care ar fi împiedicat circulaţia în jurul halei să fie mutat într-o altă parte a oraşului, spaţiul afectat acestui târg putând fi ocupat de posibile clădiri anexe ale halei. Totodată se dorea retragerea construcţiei către strada Negustori (piaţa de zarzavat trebuind la rândul ei să  fie mutată) lăsând în faţa halei un spaţiu mai mare, deschis, în spatele Palatului de Justiţie.

Erau transmise de asemenea observaţii care ţineau de stabilirea gradului de luminare a halei, reducerea gradului de înclinare a rampei de acces în hală (era prea mare pentru vehiculele cu tracţiune animală), de bursa de zarzavaturi căreia îi trebuiau adăugate mai multe încăperi, de accesul complicat către WC-urile proiectate la subsol, pentru funcţionarii şi negustorii de la etaj şi parter care erau nevoiţi să coboare în stradă mai întâi; se sugera proiectarea unor astfel de spaţii şi la parter. Alte observaţii ţineau de necesitatea schimbării traseului cărnii de peşte către frigorifer care se făcea peste rampele de acces în hala de carne. Se preconiza că preţul viitoarei construcţii terminate va depăşi valoarea estimată iniţial. Jurnalul conţinea şi observaţii cu privire la modul în care urmau să decurgă licitaţiile pentru diferite lucrări la hale. Socolescu a trebuit să ţină seama de toate aceste recomandări trimiţând în cursul lunii noiembrie un proiect nou, astfel încât, la 3 decembrie proiectul a fost aprobat, menţionându-se faptul ca proiectantul să ia în considerare toate recomandările, legate de angajarea lucrărilor şi să trimită în temenii stabiliţi proiectul de execuţie detaliat al lucrărilor de beton armat.

 Exproprieri de pe terenul viitoarei Hale Centrale

Pe terenul, situat între strada Negustori, strada Piaţa mare şi strada Griviţa, peste care urma să se ridice viitoarea construcţie se aflau clădiri având "zidurile solide", construcţii mai puţin rezistente şi unele din paiantă aflate într-o stare proastă. Erau proprietăţi private şi publice precum Pescăriile.

Exproprierile din Piaţa Mare şi din strada Griviţei au avut loc între 1928-1930, urmărindu-se planul de sistematizare al oraşului pentru amplasarea Halelor Centrale şi crearea unei străzi noi (DJAN PH, fond Primăria Ploieşti).

Exteriorul pieţei a suferit de asemenea mari transformări atunci. Vechea piaţă, un oraş întreg de barăci din lemn şi fier, a dispărut în trei zile, fiind înlocuită de spaţii ulterior frumos şi modern amenajate, rezolvându-se problemele de canalizare, asfaltare şi iluminat în zona respectivă.

La 8 octombrie 1935, Socolescu se adresa Dirigintelui Oficiului Poştal arătând apropiata deschiderea a Halelor Centrale, la 1 noiembrie acelaşi an, invitându-l pentru deschiderea unui oficiu poştal în clădirea halelor, pentru care fuseseră amenajate încăperi. Inaugurarea Halelor Centrale a avut loc la 1 noiembrie 1935, în prezenţa Regelui Carol II.