Documentaţie istorică privind clădirea fostului Cămin al Corpului Didactic Primar din Prahova, Ploieşti, str. Ştefan cel Mare nr. 8

Documentaţie istorică privind clădirea fostului Cămin al Corpului Didactic Primar din Prahova, Ploieşti, str. Ştefan cel Mare nr. 8

Ist. Irina Paveleţ

 Societatea Corpului Didactic Primar din Prahova (devenită Societatea Învăţătorilor Prahoveni - 1932, ulterior Sindicatul Învăţătorilor din Prahova), înfiinţată la 4 ianuarie 1920, avându-l ca preşedinte pe I. A. Grigorescu (Informaţii înscrise în placa comemorativă executată la inaugurarea construirii căminului) a fost iniţiatoarea construirii unui cămin destinat învăţătorilor în municipiul Ploieşti.

Clădirea Căminului Corpului Didactic Primar din Prahova a fost ridicată între anii 1925-1932 după planurile arhitectului Toma T. Socolescu (M. Sevastos 1937, p. 201), pe un teren situat în strada str. Regina Maria nr. 7, (fostă Sf. Voievozi, actuala str. Ştefan cel Mare nr. 8). Piatra de fundaţie a Căminului a fost pusă la data de 25 iunie 1925, în prezenţa Primului Ministru, I.I.C. Brătianu, Ministru al Şcoalelor, D.C. Angelescu, Prefect al judeţului, SP.N. Sorescu, Primar al oraşului G. Fotescu. Antreprenorii, conform plăcii de fundaţie, au fost E. Pomponiu şi C. Alexandrescu. Construirea căminului s-a realizat cu sprijinul Prefecturii judeţului Prahova (DJAN Ph, fond Prefectura Judeţului Prahova, dos. 34/1925 f. 1-5, dos. 76/1927 f. 3, 5; în anul 1925 au fost alocaţi din bugetul Prefecturii Prahova 750.000 lei. În fiecare an financiar era revăzută o sumă de lei pentru terminarea construcţiei căminului ex. pt. anul 1927 era prevăzută suma de 300.000 lei).

Clădirea Căminului Societăţii Învăţătorilor Prahoveni, aşa cum avea să fie numită oficial, a fost inaugurată la data de 9 octombrie 1932, când Ministrul Şcolilor era Dimitrie Gusti, Prefectul Judeţului Şt. Petrescu, iar primarul oraşului C. Brezeanu (Informaţii înscrise în placa comemorativă executată la inaugurarea clădirii). Aceasta adăpostea mai multe instituţii care sprijineau învăţătorii şi profesorii precum şi activitatea didactică. Astfel în această clădire funcţiona Banca Corpului Didactic, Librăria Corpului Didactic, o bibliotecă, o tipografie, o sală de teatru şi film. Clădirea adăpostea dormitoare pentru elevii fii de învăţători, opt camere de găzduit, infirmerie, baie, spălătorie, locuinţă pentru director şi personalul de serviciu, birouri, centrală termică. Costul total al clădirii şi utilităţilor a fost de aproape 14 milioane de lei (M. Sevastos 1937, p. 201).

După 1948 imobilul a fost naţionalizat şi a avut diverse funcţiuni (parterul a funcţionat ca cinematograf „Tineretului”), printre care şi pe cea de locuire.