Studiul istorico-arhitectural privind Ansamblul Casei Ştefan Z. Ghica Ghiculescu, str. Italiană nr. 4, Municipiul Ploieşti

Studiul istorico-arhitectural privind

Biserica cu hramul „Sf. Vineri”, Municipiul Ploieşti

arh. Călin Hoinărescu, Istoric Irina Paveleţ

 Biserica cu hramul „Sf. Vineri” din Municipiul Ploieşti se află situată pe strada Neagoe Basarab nr. 12. Actuala clădire a bisericii „Sf. Vineri” a fost construită între anii 1875 şi 1880, după planurile arhitectului Toma N. Socolescu.      Pe locul acesteia a existat o biserică construită în perioada anterioară anului 1810. Astfel, conform catagrafiei bisericilor şi preoţilor din Ploieşti întocmită în anul 1810, a fost înregistrată, în mahalaua Barbului Croitoru, biserica de zid cu hramul „Sfânta Paraschiva” având toate orânduielile ei în bună stare. Mahalaua avea un număr de 78 de case şi 263 locuitori (Cunoaşterea Prahovei, I, ianuarie 1939, p. 94). Mahalaua a suferit ulterior modificări atât privind denumirea, noul nume fiind legat de existenţa bisericii „Sf. Vineri”, cât şi întinderea sa. La începutul secolului al XX-lea, 1909, în Parohia Sf. Vineri, a fost înregistrată biserica parohială „Cuvioasa Paraschiva” a cărei refacere a avut loc în anul 1837 (Anuar 1909, p. 37). Imaginea acestei biserici a fost surprinsă într-o fotografie aeriană asupra oraşului Ploieşti realizată în anul 1871.        Din punct de vedere cartografic, biserica a fost trecută în planul moşiei slobode a oraşului Ploieşti, întocmit de ing. hotarnic Teodor Palladi din anul 1852, fiind situată în zona de est a oraşului (M. Sevastos, Monografia oraşului Ploieşti, ediţia a II-a, Ploieşti, 2002, p. 606). Trama stradală din zonă era deja constituită la acea dată. Acesta nu a mai suferit modificări până în prezent. Primul document cartografic care a reprezentat parcelarul amplasamentului bisericii este planul topografic al oraşului Ploieşti întocmit între anii 1902 şi 1904. Biserica Sf. Vineri se afla pe strada Regală colţ cu strada Buzăului. Ulterior, strada Regală a devenit strada I. C. Frimu, în prezent strada Neagoe Basarab.

 Arhitectură

 Pentru momentul la care arhitectul Toma N. Socolescu a proiectat şi executat actualul edificiu, concepţia arhitectonică propusă de autor a reprezentat prima breşă stilistică în orizontul arhitecturii religioase ploieştene din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Totodată dimensiunile impresionante ale edificiului, depăşeau cu mult gabaritul modest al bisericilor existente la acea dată în localitate, rămânând până astăzi unul dintre cele mai impresionante monumente de cult ale municipiului Ploieşti. Dacă ne referim la cele câteva bisericuţe care s-au păstrat până astăzi, anterioare apariţiei bisericii Sfânta Vineri, ne putem imagina mutaţia produsă la adevărata ei valoare.

Bisericile „Maica Precista”, „Sfântul Pantelimon”, ambele datând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi bineînţeles biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, datând de la jumătatea secolului al XVII-lea, toate continuând tradiţia bizantină specifică zonei, impactul stilurilor de circulaţie occidentală l-au produs apariţia bisericii Sfântul Nicolae Vechi, ridicată la mijlocul secolului al XIX-lea, în prezent dispărută, în urma bombardamentelor din al doilea război mondial şi a bisericii Sfânta Vineri. Se schimbă substanţial întreaga concepţie asupra spaţiului religios. Se renunţă la conturarea acuzată a spaţiilor rituale, pronaosul şi naosul din viziunea tradiţională, contopindu-se într-un tot volumetric grandios, cu o monumentalitate remarcabilă. Absidelor semicirculare le sunt preferate absidele dreptunghiulare, cu uşoare racordări la colţuri.  Pentru prima dată, la edificiile religioase din oraşul Ploieşti au fost utilizate bolţi cu dublă curbură care acoperă naosul, turla grandioasă a edificiului se sprijină pe arce dublou elegante şi bine proporţionate. Cele două turle mici situate pe faţada de apus, fără să comunice cu spaţiul pronaosului, conferă acestei faţade şi întregului edificiu o rigoare arhitecturală caracteristică influenţei romantice din epocă, dar mutaţia importantă se petrece în conceptul privind relaţia interiorului cu exteriorul.

Ferestrelor înguste şi cu suprafaţă relativ îngustă caracteristice tradiţiei ortodoxe întâlnită  la bisericile din Ploieşti din vremea aceea le sunt în acest caz preferate suprafeţe vitrate ample care inundă interiorul cu lumină  naturală. Dimensiunea ferestrelor este substanţial amplificată şi la turla mare. Ne aflăm de fapt în faţa primei catedrale din municipiul Ploieşti care a rămas până în prezent lucrarea de referinţă a arhitecturii religioase din această localitate. Exteriorul clădirii tratat cu rigoare şi fermitate volumetrică la nivelul pereţilor unde arcadele ferestrelor conferă o deosebită monumentalitate şi eleganţă volumului, este subliniat la cornişă printr-o suită de ocniţe în consolă şi frontoane triunghiulare care acuză cu limpezime influenţa romantismului. Nu acelaşi lucru se poate spune despre concepţia arhitecturală privind volumetria turlei, care conduce evident la o lume a orientului mai ales din sfera de influenţă a arhitecturii ruseşti. Bulbii elaboraţi ai turlelor cu succesiuni de volume sferoide şi arcaturile discrete cu colţurile marcate de colonete svelte şi elegante, conferă ansamblului eleganţă şi rafinament. Se adaugă acestui repertoriu arhitectural de sorginte romantică, respectiv utilizarea unui vocabular decorativ din care nu lipsesc rozetele traforate, capitelurile cu motive vegetale alungite, precum şi caneluri care subliniază plinurile faţadelor conferind vibraţie şi rafinament. Dacă se adaugă la tot acest repertoriu arhitectural valoros pictura datorată lui Gh. Tattarescu atât la pereţi cât şi la catapeteasmă şi rafinamentul procedeelor ornamentale interioare, se împlineşte o lucrare de mare rafinament şi expresivitate. Este de semnalat şi faptul că arhitectul a utilizat procedee constructive de avangardă pentru oraşul Ploieşti la acea dată, dacă adăugăm la utilizarea boltirii „avella” deja amintită şi plasarea unor profile metalice cu secţiuni importante ancorate în zidăria coronamentului pereţilor, ce aveau rol de tirant, precum şi structura monumentală din lemn a turlei mari, constatăm că inovaţia înfăptuită prin această realizare arhitectonică de mari dimensiuni se adaugă conceptului stilistic şi noutăţii soluţiei volumetrice. Din nefericire, pentru seismicitatea ridicată a zonei unde este amplasată biserica, clădirea nu avea elementele structurale adecvate.                                                           Cutremurul din 1940 a produs stricăciuni şi dislocări grave ale structurii, ale căror remediere nu a fost posibilă cu procedeele constructive şi cunoştinţele vremii. Cutremurul din 1977 a produs dislocări şi prăbuşiri parţiale. Astfel turlele mici s-au prăbuşit, absida de nord a suferit şi ea prăbuşiri parţiale şi toate celelalte elemente au fost grav afectate. Reparaţiile în urma acestui cutremur, executate în grabă  şi fără de nici un fel de respect pentru valoarea arhitecturală, au mutilat expresivitatea şi au alterat rafinamentul originar. Turlele mici au fost reparate cu o structură din lemn inadecvată ca volumetrie, frontoanele şi coronamentul cu console de iz romantic prăbuşite după cutremur nu s-au mai refăcut, turla mare a fost căptuşită cu foi de tablă, iar cupolele lor acoperite în aceeaşi manieră lipsită de acurateţe şi rafinament.

După 1995, Parohia Sf. Vineri a iniţiat ample lucrări de consolidare şi restaurare. Au fost refăcute formele cupolelor turlelor acoperindu-se cu tablă de aramă, subliniindu-se rafinamentul formelor şi eleganţa detaliilor. A fost refăcută integral modenatura faţadelor pe baza modenaturii originare păstrate încă la poziţie. Pe tot parcursul lucrărilor de mare anvergură, a fost protejată şi salvată pictura murală care păstrează încă panourile realizate de Gh. Tattarescu.                    În prezent edificiul a recuperat în foarte mare măsură toate valenţele conferite iniţial de autor. A redevenit un monument major al zestrei edilitare a municipiului Ploieşti, recuperându-se şi perpetuându-se o componentă a peisajului cultural local.