Studiul istorico-arhitectural privind Ansamblul Casei Ştefan Z. Ghica Ghiculescu, str. Italiană nr. 4, Municipiul Ploieşti

Studiul istorico-arhitectural privind Ansamblul Casei Ştefan Z. Ghica Ghiculescu, str. Italiană nr. 4, Municipiul Ploieşti
 

arh. Călin Hoinărescu, Ist. Irina Paveleţ,

 Din ansamblul Casei Ştefan Z. Ghica Ghiculescu fac parte, imobilul cu destinaţia de locuinţă şi împrejmuirea la stradă. Imobilul este situat în municipiul Ploieşti, pe strada Italiană nr. 4. Cele două componente ale ansamblului au fost proiectate de arhitectul Toma T. Socolescu. Casa a fost construită în anul 1927, iar împrejmuirea la stradă a fost realizată în anul 1930.  Zona determinată de străzile actuale, Neagoe Basarab, str. Buzăului şi str. Poştei a făcut parte, la 1810, din mahalaua Barbului Croitoru (Cunoaşterea Prahovei, I, ianuarie 1939, p. 94). Mahalaua avea un număr de 78 de case şi 263 locuitori. Ulterior, mahalaua a suferit modificări atât privind denumirea sa, noul nume fiind legat de existenţa bisericii „Sf. Vineri”, cât şi întinderea sa. Nivelul de dezvoltare a ţesutului urban în zona la care facem referire, încadrată de actualele străzi Neagoe Basarab, Poştei şi Gh. Doja, din zona bisericii cu hramul „Sf. Vineri” („Sf. Paraschiva”) transpare din planul întocmit de ing. hotarnic Teodor Palladi la 1852. Procesul de divizare a spaţiului era realizat deja prin trasarea viitoarelor străzi Italiană şi Ion Creangă (M. Sevastos, 2002, p. 606). Acest plan a fost preluat şi actualizat de către arhitectul T. N. Socolescu, în planul său realizat în 1882. O nouă intervenţie asupra divizării acestui spaţiu s-a realizat, se pare, la aproximativ 80 de ani distanţă, în jurul deceniului trei al secolului XX (1929/1930) prin trasarea de noi străzi. O imagine panoramică din anul 1871 asupra acestei zone, având ca element de accent biserica Sf. Vineri ne permite o caracterizare a tipului de parcelar, semiurban, cu case şi grădini. Parcele par a fi înguste şi lungi, cu casele amplasate, cu latura mică la stradă. Câteva dintre aceste clădiri, suferind uşoare modificări, s-au păstrat până în prezent.

De la începutul secolului XX dispunem de prima reprezentare a parcelarului la nivelul oraşului Ploieşti (plan parcelar, plan zonă). Pe partea dreaptă a străzii Italiană se pot deosebi parcelele înguste şi alungite. Pe planul din 1902-1904 apar şi denumirile străzilor. Astfel, str. Italiană a primit acest nume în anul 1902 purtându-l până în 1938. Între anii 1938 şi 27.III.1941 s-a numit strada Regent Buzdugan. Din 1941, strada poartă numele pe care l-a avut iniţial. Imobilul, având destinaţia de locuinţă, a fost construit la comanda lui Ştefan Z. Ghica Ghiculescu, pe atunci vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova şi proprietar al Firmei de Coloniale şi Delicatese din Ploieşti şi Sinaia, societate fondată în anul 1898 de către fratele său, Constantin Z. Ghica Ghiculescu.                                                                                                                Imobilul din strada Italiană nr. 4 este o clădire reprezentativă pentru stilul arhitectural neo-românesc, stil prezent la numeroase clădirii proiectate de către arhitectul Toma T. Socolescu. Din punct de vedere planimetric, imobilul este compus din subsol, parţial, parter şi mansardă. La subsol se află trei încăperi cu destinaţia de spaţii de depozitare şi beci. Parterul imobilului este compus din vestibule, hol, sufragerie şi trei dormitoare, precum şi o serie de dependinţe. Mansarda este compusă din două camere şi un culoar care face legătura cu podul şi cu balconul situat pe faţada principală. Din punct de vedere volumetric, clădirea prezintă caracteristicile specifice stilului neo-românesc. Acoperişul este realizat în patru pante, iar învelitoarea din ţiglă  solzi. Faţada principală este organizată având ca dominantă  uşa de intrare în holul principal al imobilului. Accesul este marcat de o marchiză din lemn. Pe aceeaşi faţadă, ferestrele au aceeaşi formă semicirculară. Celelalte faţade au preluat modelul faţadei principale. Repertoriul decorativ complex al faţadelor conferă edificiului o monumentalitate deosebită. Faţadele sunt îmbogăţite cu o gamă sobră de ornamente realizate în similipiatră care preiau motive din repertoriul decorativ brâncovenesc, precum brâuri în torsadă, motivul vrejului de dovleac etc. Un panotaj elegant încadrează ferestrele din stânga intrării şi care au o cornişă decorată cu motivul accantului. Ferestrele din dreapta intrării sunt de tip bifor cu arcaturi subliniate de decoraţii cu motivul vrejului de dovleac. Panourile care decorează parapeţii acestor ferestre sunt valoroase. Pilaştrii care întregesc arcadele ferestrelor au capiteluri corintice cu motivul vrej de dovleac. Se remarcă la ferestrele sufragerie, în colţul panoului care încadrează ferestrele, o decoraţie sub formă de blazon la partea sa superioară având o coroană şi de-o parte şi de alta decoraţii vegetale. Decoraţia balconului de la etaj este reprezentată de panouri dreptunghiulare realizate din profile semicirculare. Un brâu în torsadă delimitează registrul panourilor respective la partea sa inferioară, amintind de cele specifice decoraţiilor faţadelor edificiilor de cult medievale româneşti. Decoraţii bogate sunt prezente şi la partea superioară a faţadelor sub cornişă, sub streaşină. Streaşina este bogat decorată cu console fasonate cu decoraţii pline de rafinament. La interior s-au păstrat tapete originare, realizate manual, plinte, plafoane cu stucaturi, scafe şi lumini ascunse cu lămpi originale, Murano şi Lalique la interior şi din porţelan aurit la exterior, alese se pare de către arhitect. S-au păstrat, de asemenea, corpuri de iluminat originare, lustre de epocă, sobe, piese de mobilier, tablouri, remarcabile obiecte de artă. Sobele originare sunt de fabricaţie germană, marca Schmidt, din faianţă cu medalioane şi feronerie din fontă de forme paralelipipedice sau octogonale. Pardoseala s-a păstrat de asemenea în bună  stare, executată din parchet de stejar şi gresie marca Sinzig, fiecare placă având modelul său propriu a fost de asemenea alegerea arhitectului şi a fost întrebuinţată de acesta la locuinţa sa din satul Păuleşti, lângă Ploieşti. Încăperile sunt separate de uşi în două canaturi sau simple decorate cu elemente valoroase, alături de glasvandurile cu cristale originale. Tâmplăria este din lemn şi este decorată cu motive florale precum frunza de acant şi panori florale. Ferestrele sunt asigurate cu grilaje din fier lucrate manual. Uşa intrării principale este din stejar masiv, sculptată manual cu motive geometrice şi florale. Ancadramentul uşii este realizat în similipiatră fiind decorat cu motive florale. La exterior, se află terasa cu o suprafaţă de 17 mp cu acces din sufragerie. S-au păstrat jardinierele originare, lucrate manual şi vasele exterioare, din piatră, decorate după modelul celor neobizantine, cu motive florale, zoomorfe şi religioase.                                                                                       Împrejmuirea la stradă a fost realizată  în anul 1930 după proiectul aceluiaşi arhitect. Împrejmuirea este realizată din zidărie şi panouri din fier forjat lucrat manual. Ceea ce este foarte important de remarcat este faptul că imobilul nu a suferit modificări în timp, păstrarea integrală a componentelor fiind un fapt deosebit de rar. Totodată, apropierea lui Toma T. Socolescu de familia comanditarului s-a materializat printr-o grijă deosebită acordată celor mai mici detalii de proiectare, lucrarea fiind una dintre lucrările sale reprezentative.

Valoroasa reşedinţă din strada Italiană poate fi comparată  cu imobilul din Ploieşti, din Bulevardul Independenţei nr. 15 „Casa Radu Stanian”, monument istoric clasat în grupa valorică „A” (1850, modificată 1930), dar care, urmare a modificărilor ulterioare, a pierdut multe din elementele arhitecturale şi decorative originare.                                               Întregul ansamblu determinat de locuinţă, grădină şi împrejmuirea de la stradă relevă existenţa unei reşedinţe orăşeneşti rafinate având o coerenţă stilistică caracteristică perioadei interbelice.